Treceți la conținutul principal

AM POIM a publicat spre consultare versiunea revizuită a Ghidului pentru OS 6.1. – „Producție de energie din resurse regenerabile”

Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, a publicat astăzi, 22 august 2016, spre consultare versiunea revizuită a Ghidului Solicitantului aferent Axei Prioritare 6 - „Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, Obiectivul Specific 6.1 „Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal), producţie”.

Descarcă Ghidul

Finanțarea proiectelor în cadrul Obiectivului Specific 6.1„Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal), distribuţie” vizează sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere energie electrică şi/sau termică din biomasă/biogaz şi resurse geotermale.

Beneficiari eligibili sunt unităţile administrativ teritoriale care produc energie din RES pentru consum propriu sau în sistem centralizat şi întreprinderile care au ca activitate producerea de energie pentru comercializare.

Bugetul total alocat acestor investiţii este de 83.858.824 euro.

Prima versiune a Ghidului Solicitantului a fost publicată în data de 01 septembrie 2015.

Totodată, se publică documentul centralizator cu propunerile primite pe adresa Ministerului Fondurilor Europene pe parcursul perioadei de consultare publică, documente ce conţin inclusiv menţiuni referitoare la modul în care a fost revizuit Ghidul solicitantului amintit mai sus, precum şi justificarea în cazul nepreluării observaţiilor primite.

Vă rugăm să transmiteți propunerile dumneavoastră privind îmbunătățirea documentelor mai sus menţionate, la adresa de e-mail: contact.minister@fonduri-ue.ro, până la data de 02.09.2016.
În continuarea procedurii scrise de consultare publică, Ministerul Fondurilor Europene organizează în data de 13 septembrie 2016, ora 13.00, o sesiune de dezbatere cu toți factorii interesați, referitoare la proiectul de ghid privind Sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere energie electrică şi/sau termică din biomasă/biogaz şi resurse geotermale, promovat în cadrul Obiectivul Specific 6.1„Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal)”, la sediul Ministerului Fondurilor Europene (B-dul Ion Mihalache, nr 15-17, sala de conferințe, parter).

Organizațiile interesate sunt invitate să nominalizeze un reprezentant care să participe activ la dezbateri. Nominalizările pot fi transmise la adresa de e-mail secretariat.dgpim@fonduri-ue.ro, până în data de 9 septembrie 2016.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Documente

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE

Program Operational:  Programul Operational Regional Axa Prioritara:  Dezvoltarea durabila si promovarea turismului Domeniul Major de Interventie:  Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare Operatiunea indicativa:  Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii produselor turistice Titlul:  PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE Numele beneficiarului:  Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural - ANTREC - filiala Brasov din BRAN, jud. BRASOV

Şomerii Nokia primesc 500 de euro

Şomerii Nokia de la fabrica de la Jucu vor primi 500 de euro din fonduri europene, dacă îşi gasesc un loc de muncă într-un alt oraş decât cel de reşedinţă. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJPFM) Cluj, Daniel Don, a declarat pentru că, pe lângă cei 200 de euro pentru interviu, angajaţii disponibilizaţi de Nokia în judeţul Cluj vor putea beneficia de un ajutor financiar, în cazul în care îşi vor gasi un job într-un alt oraş. "Am propus oficialilor UE alocarea unei sume pentru mobilitate. În principiu, un şomer de la Nokia care îşi găseşte de lucru într-un alt oraş decât cel de reşedinţă primeşte câte 500 de euro, pentru a avea banii necesari mutării şi stabilirii în noua localitate. Din aceşti bani poate plati transportul şi aranjarea noii sale locuinţe", a explicat Daniel Don. Uniunea Europeană a alocat un buget de 5 milioane de euro pentru proiectul de reintegrare în muncă a persoanelor disponibilizate de Nokia la fabrica de la Jucu. Banii provi...

ADR Centru – Invitatie la evenimentul „Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD”c

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, invita companiile, institutiile si organizatiile cu activitate in industria lemnului la evenimentul “Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD” ce va avea loc la Alba Iulia, in sala de conferinte a Hotelului Parc, Str. Primaverii nr. 4, in data de 11 decembie 2014, incepand cu ora 11.30. Evenimentul face parte din activitatile proiectului ID:WOOD, ”Clustering knowledge, Innovation and Design in the SEE WOOD sector”, finantat prin Programul de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei si implementat la nivelul Regiunii Centru de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. Obiectivul principal al proiectului il constituie promovarea si sprijinirea competitivitatii IMM-urilor in sectorul prelucrarii lemnului in spatiul Sud Est European. Agenda evenimentului include prezentari si interventii legate de: Rolul esential al Clust...