Treceți la conținutul principal

Un nou proiect POIM 2014-2020: dotarea IGSU pentru salvarea vieților

AM POIM a semnat, în data de 2 septembrie 2016, Contractul de finanțare pentru proiectul „Răspunsul eficient salvează vieţi II”, cu un buget total de 110.365.920,90 lei, implementat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Acest nou proiect are ca obiectiv general dezvoltarea capacităţii de salvare de vieţi omeneşti şi creșterea gradului de protecţie a cetăţenilor, prin eficientizarea vitezei de răspuns a ISU în caz de dezastru.

“Mă bucur că, împreună cu colegii din AM, am reușit să demarăm și un proiect nou, pe lângă cele 82 de proiecte fazate în valoare de 3,5 miliarde euro. Felicit IGSU pentru profesionalism. Așteptăm și alte proiecte pentru ghidurile pe care le-am lansat (13 miliarde euro)”, a declarat Cristian GHINEA, ministrul Fondurilor Europene.

“Ca șef al Departamentului pentru Situații de Urgență m-am străduit, cu sprijinul conducerii Ministerului Afacerilor Interne și al Guvernului, să găsesc soluții pentru dotarea cu tehnică modernă de intervenție. În ultimul an, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a trecut printr-unul dintre cele mai ample programe de dotare din ultimii ani. Peste 31 milioane de euro din fonduri europene au fost cheltuiți în 2015 pentru achiziția de echipamente de comunicații și pentru inundații. În 2016, acest proces de dotare va continua. Sunt bucuros că IGSU este prima instituție publică din România care semnează contractul de finanțare în cadrul Programul Operaţional Infrastructură Mare, din exercițiul financiar 2014–2020”, a spus dr. Raed ARAFAT, şefului Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat MAI.

Impactul proiectului vizează reducerea timpului mediu de răspuns în caz de dezastre, prin achiziționarea de autospeciale şi ambarcaţiuni de salvare noi şi moderne care se pot deplasa mai rapid la locul intervenției, motopompe, autocamioane şi autospeciale de transport etc. care asigură capacitatea de intervenție optimă.

***

Proiectul „Răspunsul eficient salvează vieţi II” este finanţat din POIM, Axa Prioritară 5 Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea şi gestionarea riscurilor, Obiectiv Specific 5.2 Creșterea nivelului de pregătire pentru o reacție rapidă și eficientă la dezastre a echipajelor de intervenție.


POIM finanţează activităţi din patru sectoare: infrastructura de transport, protecţia mediului, managementul riscurilor şi adaptarea la schimbările climatice, energie şi eficienţă energetică, contribuind la Strategia Uniunii pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. POIM beneficiază de o alocare financiară de cca. 11,8 mld. Euro, distribuită pe 8 axe prioritare.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE

Program Operational:  Programul Operational Regional Axa Prioritara:  Dezvoltarea durabila si promovarea turismului Domeniul Major de Interventie:  Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare Operatiunea indicativa:  Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii produselor turistice Titlul:  PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE Numele beneficiarului:  Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural - ANTREC - filiala Brasov din BRAN, jud. BRASOV

Şomerii Nokia primesc 500 de euro

Şomerii Nokia de la fabrica de la Jucu vor primi 500 de euro din fonduri europene, dacă îşi gasesc un loc de muncă într-un alt oraş decât cel de reşedinţă. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJPFM) Cluj, Daniel Don, a declarat pentru că, pe lângă cei 200 de euro pentru interviu, angajaţii disponibilizaţi de Nokia în judeţul Cluj vor putea beneficia de un ajutor financiar, în cazul în care îşi vor gasi un job într-un alt oraş. "Am propus oficialilor UE alocarea unei sume pentru mobilitate. În principiu, un şomer de la Nokia care îşi găseşte de lucru într-un alt oraş decât cel de reşedinţă primeşte câte 500 de euro, pentru a avea banii necesari mutării şi stabilirii în noua localitate. Din aceşti bani poate plati transportul şi aranjarea noii sale locuinţe", a explicat Daniel Don. Uniunea Europeană a alocat un buget de 5 milioane de euro pentru proiectul de reintegrare în muncă a persoanelor disponibilizate de Nokia la fabrica de la Jucu. Banii provi...

ADR Centru – Invitatie la evenimentul „Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD”c

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, invita companiile, institutiile si organizatiile cu activitate in industria lemnului la evenimentul “Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD” ce va avea loc la Alba Iulia, in sala de conferinte a Hotelului Parc, Str. Primaverii nr. 4, in data de 11 decembie 2014, incepand cu ora 11.30. Evenimentul face parte din activitatile proiectului ID:WOOD, ”Clustering knowledge, Innovation and Design in the SEE WOOD sector”, finantat prin Programul de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei si implementat la nivelul Regiunii Centru de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. Obiectivul principal al proiectului il constituie promovarea si sprijinirea competitivitatii IMM-urilor in sectorul prelucrarii lemnului in spatiul Sud Est European. Agenda evenimentului include prezentari si interventii legate de: Rolul esential al Clust...