Treceți la conținutul principal

Veşti bune pentru cei care derulează proiecte cu fonduri europene

Termenul pentru plata sumelor datorate beneficiarilor fondurilor UE a fost redus de la cinci la trei zile Guvernul a adoptat în ultima şedinţă unele măsuri care eficientizează plăţile către beneficiarii fondurilor europene, printre care se numără şi reducerea termenului pentru plata sumelor datorate acestora de la cinci la trei zile, după cum infomează Ministerul Fondurilor Europene (MFE). Măsurile sunt prevăzute în Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă. "Beneficiarii POS DRU vor putea solicita decontarea tuturor cheltuielilor vechi, eligibile, efectuate în cadrul proiectelor. Totodată, prevederile legale au fost completate şi adaptate şi la specificul POS Transport astfel încât acest mecanism să devină funcţional şi pentru beneficiarii programului care sunt în administrarea autorităţilor locale. O altă măsură importantă, solicitată de piaţă, este cea prin care operatorii regionali au fost incluşi într-un mecanism de asigurare a unui flux de numerar necesar continuării investiţiilor în cazul formulării unei sesizări de fraudă, până la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale. Toate aceste modificări vor avea un impact important în accelerarea absorbţiei fondurilor europene", a afirmat ministrul Eugen Teodorovici. De asemenea, a fost simplificat mecanismul de plată pentru a permite beneficiarilor care derulează operaţiuni din conturile deschise la bănci comerciale să efectueze plăţile din contribuţia proprie direct către prestatori/furnizori din aceste conturi. Astfel, a fost redus termenul necesar efectuării plăţii datorită eliminării procedurilor intermediare de transferuri de fonduri de la beneficiari în contul din Trezorerie şi mai departe în conturile prestatorilor/furnizorilor. Potrivit sursei citate, plafonul maxim ce poate fi folosit din venituri din privatizare a fost majorat de la 3 miliarde de lei la 4 miliarde de lei, "fapt care conduce la o creştere a capacităţii de a finanţa proiectele pentru toate programele operaţionale". "Această măsură asigură un flux de numerar optim la nivelul Autorităţilor de Management, care pot deconta rapid şi integral sumele datorate beneficiarilor, evitându-se astfel blocajele înregistrate în perioada anterioară, din cauza indisponibilităţii fondurilor de la bugetul de stat", mai arată MFE.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE

Program Operational:  Programul Operational Regional Axa Prioritara:  Dezvoltarea durabila si promovarea turismului Domeniul Major de Interventie:  Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare Operatiunea indicativa:  Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii produselor turistice Titlul:  PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE Numele beneficiarului:  Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural - ANTREC - filiala Brasov din BRAN, jud. BRASOV

Şomerii Nokia primesc 500 de euro

Şomerii Nokia de la fabrica de la Jucu vor primi 500 de euro din fonduri europene, dacă îşi gasesc un loc de muncă într-un alt oraş decât cel de reşedinţă. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJPFM) Cluj, Daniel Don, a declarat pentru că, pe lângă cei 200 de euro pentru interviu, angajaţii disponibilizaţi de Nokia în judeţul Cluj vor putea beneficia de un ajutor financiar, în cazul în care îşi vor gasi un job într-un alt oraş. "Am propus oficialilor UE alocarea unei sume pentru mobilitate. În principiu, un şomer de la Nokia care îşi găseşte de lucru într-un alt oraş decât cel de reşedinţă primeşte câte 500 de euro, pentru a avea banii necesari mutării şi stabilirii în noua localitate. Din aceşti bani poate plati transportul şi aranjarea noii sale locuinţe", a explicat Daniel Don. Uniunea Europeană a alocat un buget de 5 milioane de euro pentru proiectul de reintegrare în muncă a persoanelor disponibilizate de Nokia la fabrica de la Jucu. Banii provi...

ADR Centru – Invitatie la evenimentul „Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD”c

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, invita companiile, institutiile si organizatiile cu activitate in industria lemnului la evenimentul “Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD” ce va avea loc la Alba Iulia, in sala de conferinte a Hotelului Parc, Str. Primaverii nr. 4, in data de 11 decembie 2014, incepand cu ora 11.30. Evenimentul face parte din activitatile proiectului ID:WOOD, ”Clustering knowledge, Innovation and Design in the SEE WOOD sector”, finantat prin Programul de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei si implementat la nivelul Regiunii Centru de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. Obiectivul principal al proiectului il constituie promovarea si sprijinirea competitivitatii IMM-urilor in sectorul prelucrarii lemnului in spatiul Sud Est European. Agenda evenimentului include prezentari si interventii legate de: Rolul esential al Clust...