Treceți la conținutul principal

Oportunități de finanțare dedicate mediului de afaceri în perioada 2014-2020

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Neamț, a organizat la Piatra Neamț, în data de 29 aprilie 2015, conferința intitulată „Oportunități de finanțare dedicate mediului de afaceri în perioada 2014-2020”.



Evenimentul a reunit interesul a peste 70 de participanți, reprezentanți ai întreprinderilor și organizațiilor de sprijin a mediului de afaceri.

În deschiderea conferinței, atât Dl Vasile Asandei – Director General ADR Nord-Est, cât și Dl Mihai Apopii – Președintele Camerei de Comerț și Industrie Neamț, au subliniat importanța mediului de afaceri ca motor al dezvoltării economice regionale, dar și necesitatea de coroborare a eforturilor dintre instituțiile pe care le reprezintă și alți actori relevanți ai mediului de business, în vederea promovării într-o manieră integrată și profesionistă a oportunităților de finanțare și altor soluții de dezvoltare, inclusiv dezvoltarea și susținerea unei baze de date comune cu societăți comerciale la nivel național, utilă în gestionarea unei comunicări eficiente a informațiilor relevante.

Participanții au avut prilejul de a audia prezentări susținute de ADR Nord-Est și OI POS DRU Nord-Est privind oportunitățile de finanțare disponibile în perioada 2014-2020, prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020, Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, dar și altor finanțări europene.

Pentru a prezenta aceste informații actualizate, integrate într-un material atractiv și accesibil, începând cu luna aprilie 2015, ADR Nord-Est editează și transmite trimestrial tuturor colaboratorilor interesați un Catalog complex al surselor de finanțare din fonduri europene, naționale sau internaționale. Catalogul oferă informații la zi despre oportunitățile de finanțare disponibile, tuturor organizațiilor care doresc să-și dezvolte activitatea în Regiunea Nord-Est prin implementarea de proiecte. Informațiile prezentate sunt grupate in funcție de categoriile de potențiali beneficiari, astfel: Administrații publice locale, Organizații neguvernamentale, Societăți comerciale și Clustere. Principalele repere care vin în sprijinul cititorilor interesați sunt: descrierea Programului, categoriile de solicitanți eligibili, criterii de eligibilitate, valoarea grantului, Finanțatorul, bugetul alocat respectivei linii de finanțare și date de contact pentru informații suplimentare. Catalogul este disponibil pe pagina web www.adrnordest.ro

Camera de Comerț și Industrie Neamț a prezentat 2 proiecte care sprijină mediul de afaceri: „O șansă de succes în afaceri – SUCCES” și „Parteneriat educație-business PEB” – proiecte multiregionale, implementate în Regiunile de Dezvoltare Nord-Est si Centru, finanțate prin POSDRU 2007-2014. Proiectul SUCCES are ca obiectiv general creșterea ratei de ocupare prin dezvoltarea de competențe antreprenoriale pentru 480 de persoane cu vârsta de peste 18 ani și subvenționarea a 48 de planuri de afaceri prin schema de ajutor de minimis, în cuantum de 15.000 euro, iar proiectul PEB vizează consilierea și orientarea profesională a 600 de elevi, din sistemul de învățământ secundar, prin înființarea a 120 de firme de exercițiu.

Într-o complementaritate firească, și mediul bancar a fost reprezentat la conferință prin Dl Lucian Lazăr – Director Executiv Grup BRD GSG și Dl Leonard Cornoiu – Director Programe Europene, Banca Transilvania, care au accentuat importanța pregătirii pragmatice a proiectelor cu finanțare europeană, pornind de la nevoile identificate, resursele existente, sustenabilitatea proiectului, dar și posibilitatea de a implementa proiectul în condiții de securitate financiară pentru societate. Aceștia și-au reiterat disponibilitatea de a veni în sprijinul operatorilor economici cu produse și instrumente financiare dedicate.

Ca element de noutate și premisă încurajatoare pentru întărirea colaborării dintre reprezentanții mediului de afaceri regional și omologii lor din Europa, ADR Nord-Est a prezentat serviciile oferite în calitate de centru Enterprise Europe Network (membru în consorțiul ERBSN – Rețeaua pentru sprijinirea afacerilor din Estul României). Serviciile oferite au în vedere sprijinirea întreprinderilor inovative, organizațiilor de afaceri și profesionale, institutelor de cercetare pentru internaționalizare prin consultarea unei baze de date care conține peste 23.000 mii de profiluri de oportunități de colaborare. Detalii suplimentare despre serviciile centrului EEN găzduit de ADR Nord-Est pot fi oferite la sediul agenției din Str. Lt. Drgahescu, nr. 9, Piatra Neamț sau la adresa de e-mail: een@adrnordest.ro.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE

Program Operational:  Programul Operational Regional Axa Prioritara:  Dezvoltarea durabila si promovarea turismului Domeniul Major de Interventie:  Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare Operatiunea indicativa:  Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii produselor turistice Titlul:  PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE Numele beneficiarului:  Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural - ANTREC - filiala Brasov din BRAN, jud. BRASOV

Şomerii Nokia primesc 500 de euro

Şomerii Nokia de la fabrica de la Jucu vor primi 500 de euro din fonduri europene, dacă îşi gasesc un loc de muncă într-un alt oraş decât cel de reşedinţă. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJPFM) Cluj, Daniel Don, a declarat pentru că, pe lângă cei 200 de euro pentru interviu, angajaţii disponibilizaţi de Nokia în judeţul Cluj vor putea beneficia de un ajutor financiar, în cazul în care îşi vor gasi un job într-un alt oraş. "Am propus oficialilor UE alocarea unei sume pentru mobilitate. În principiu, un şomer de la Nokia care îşi găseşte de lucru într-un alt oraş decât cel de reşedinţă primeşte câte 500 de euro, pentru a avea banii necesari mutării şi stabilirii în noua localitate. Din aceşti bani poate plati transportul şi aranjarea noii sale locuinţe", a explicat Daniel Don. Uniunea Europeană a alocat un buget de 5 milioane de euro pentru proiectul de reintegrare în muncă a persoanelor disponibilizate de Nokia la fabrica de la Jucu. Banii provi...

ADR Centru – Invitatie la evenimentul „Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD”c

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, invita companiile, institutiile si organizatiile cu activitate in industria lemnului la evenimentul “Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD” ce va avea loc la Alba Iulia, in sala de conferinte a Hotelului Parc, Str. Primaverii nr. 4, in data de 11 decembie 2014, incepand cu ora 11.30. Evenimentul face parte din activitatile proiectului ID:WOOD, ”Clustering knowledge, Innovation and Design in the SEE WOOD sector”, finantat prin Programul de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei si implementat la nivelul Regiunii Centru de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. Obiectivul principal al proiectului il constituie promovarea si sprijinirea competitivitatii IMM-urilor in sectorul prelucrarii lemnului in spatiul Sud Est European. Agenda evenimentului include prezentari si interventii legate de: Rolul esential al Clust...