Treceți la conținutul principal

România poate cheltui până în 2017 fonduri UE de 3,11 miliarde de euro rămase neutilizate în 2014

Consiliul Uniunii Europene a aprobat marţi reportarea pentru perioada 2015-2017 a unei sume de 3,11 miliarde de euro reprezentând fonduri alocate României de la bugetul UE prin cadrul financiar multianual (CFM) şi pe care ţara nu le-a cheltuit anul trecut, potrivit bugetului revizuit al UE.



România şi-a asumat anul trecut angajamente pentru proiecte cu finanţare UE în valoare totală de 3,98 miliarde de euro, din care 3,11 miliarde de euro au rămas neutilizate, fondurile urmând să fie transferate pentru proiecte ce vor fi demarate între 2015-2017, se arată într-un comunicat al Consiliului UE după aprobarea revizuirii bugetului pe 2014-2020.

Spre comparaţie, pentru proiectele UE din Polonia au fost angajate anul trecut 11,22 miliarde de euro, din care au rămas necheltuite doar 95 milioane de euro.

La nivelul UE, statele membre au depus angajamente pentru proiecte ce trebuiau lansate în 2014 cu o valoare totală de 61,75 miliarde de euro, din care au fost utilizate aproape 40,65 miliarde de euro.

Din suma rămasă, 16,5 miliarde de euro vor fi incluse în bugetul UE pe 2015, 4,5 miliarde de euro în bugetul pe 2016 şi 100 milioane de euro în bugetul pe 2017, conform bugetului revizuit.

"Anumite angajamente nu s-au materializat în 2014 din cauza adoptării cu întârziere a 300 dintre cele aproape 650 de programe UE de cofinanţare. Programele vizate sunt sprijinite de fonduri structurale, fondul de coeziune, fondul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, fondul european maritim şi pentru pescuit, fondul pentru azil, migraţie şi integrare şi fondul pentru securitate internă", se arată în document.

Angajamentele sunt promisiuni legale pentru cheltuieli legate de activităţi a căror implementare se poate extinde pe durata mai multor ani fiscali.

România beneficiază de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro pentru perioada de programare 2014-2020, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocate pentru politica de coeziune. Pentru exerciţiul financiar 2007-2013, România a avut o alocare totală de 33,5 miliarde euro.

Fostul ministru al Fondurilor Europene Eugen Teodorovici a declarat în luna martie că rata de absorbţie a fondurilor europene a depăşit 52% în prima parte a anului şi urmează să crească la 80% până în decembrie

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE

Program Operational:  Programul Operational Regional Axa Prioritara:  Dezvoltarea durabila si promovarea turismului Domeniul Major de Interventie:  Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare Operatiunea indicativa:  Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii produselor turistice Titlul:  PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE Numele beneficiarului:  Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural - ANTREC - filiala Brasov din BRAN, jud. BRASOV

Şomerii Nokia primesc 500 de euro

Şomerii Nokia de la fabrica de la Jucu vor primi 500 de euro din fonduri europene, dacă îşi gasesc un loc de muncă într-un alt oraş decât cel de reşedinţă. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJPFM) Cluj, Daniel Don, a declarat pentru că, pe lângă cei 200 de euro pentru interviu, angajaţii disponibilizaţi de Nokia în judeţul Cluj vor putea beneficia de un ajutor financiar, în cazul în care îşi vor gasi un job într-un alt oraş. "Am propus oficialilor UE alocarea unei sume pentru mobilitate. În principiu, un şomer de la Nokia care îşi găseşte de lucru într-un alt oraş decât cel de reşedinţă primeşte câte 500 de euro, pentru a avea banii necesari mutării şi stabilirii în noua localitate. Din aceşti bani poate plati transportul şi aranjarea noii sale locuinţe", a explicat Daniel Don. Uniunea Europeană a alocat un buget de 5 milioane de euro pentru proiectul de reintegrare în muncă a persoanelor disponibilizate de Nokia la fabrica de la Jucu. Banii provi...

ADR Centru – Invitatie la evenimentul „Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD”c

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, invita companiile, institutiile si organizatiile cu activitate in industria lemnului la evenimentul “Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD” ce va avea loc la Alba Iulia, in sala de conferinte a Hotelului Parc, Str. Primaverii nr. 4, in data de 11 decembie 2014, incepand cu ora 11.30. Evenimentul face parte din activitatile proiectului ID:WOOD, ”Clustering knowledge, Innovation and Design in the SEE WOOD sector”, finantat prin Programul de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei si implementat la nivelul Regiunii Centru de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. Obiectivul principal al proiectului il constituie promovarea si sprijinirea competitivitatii IMM-urilor in sectorul prelucrarii lemnului in spatiul Sud Est European. Agenda evenimentului include prezentari si interventii legate de: Rolul esential al Clust...