Treceți la conținutul principal

Toate achizițiile PNDR se vor face online, din 6 iulie 2015

Solicitanții de fonduri europene prin PNDR 2014 - 2020 vor fi obligați, din 6 iulie 2015, să utilizeze modulul de achiziții on-line implementat de AFIR. Mai precis, solicitanții privați de fonduri prin noul PNDR, înaintea semnării contractului de finanțare cu AFIR, vor derula on-line procedura de achiziții aplicabilă serviciilor eligibile (consultanță și întocmire studii de fezabilitate), cu o valoare mai mare de 15.000 euro.



Până pe 6 iulie 2015, solicitanții de fonduri nerambursabile vor derula achizițiile private prin publicarea în ziar a unei invitații de participare și primirea de către solicitant a minimum trei oferte conforme tehnic și financiar.
AFIR precizează că procedura on-line se aplică pentru toate achizițiile derulate prin PNDR 2014-2020 și este valabilă pentru adjudecarea contractelor de achiziții de servicii, bunuri (cu sau fără montaj) și de execuție de lucrări. Contractele mai mari de 15.000 euro fără TVA trebuie adjudecate prin procedura de selecție de oferte, cu minim două oferte. Pentru contractele mai mici sau egale cu 15.000 euro fără TVA, beneficiarul privat poate opta pentru aplicarea procedurii cu o singură ofertă.
AFIR subliniază că este interzisă divizarea achizițiilor de același tip (servicii, bunuri sau lucrări) a căror valoare depășește 15.000 euro fără TVA, în contracte mai mici, cu scopul evitării procedurii de selecție de oferte.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE

Program Operational:  Programul Operational Regional Axa Prioritara:  Dezvoltarea durabila si promovarea turismului Domeniul Major de Interventie:  Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare Operatiunea indicativa:  Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii produselor turistice Titlul:  PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE Numele beneficiarului:  Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural - ANTREC - filiala Brasov din BRAN, jud. BRASOV

Şomerii Nokia primesc 500 de euro

Şomerii Nokia de la fabrica de la Jucu vor primi 500 de euro din fonduri europene, dacă îşi gasesc un loc de muncă într-un alt oraş decât cel de reşedinţă. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJPFM) Cluj, Daniel Don, a declarat pentru că, pe lângă cei 200 de euro pentru interviu, angajaţii disponibilizaţi de Nokia în judeţul Cluj vor putea beneficia de un ajutor financiar, în cazul în care îşi vor gasi un job într-un alt oraş. "Am propus oficialilor UE alocarea unei sume pentru mobilitate. În principiu, un şomer de la Nokia care îşi găseşte de lucru într-un alt oraş decât cel de reşedinţă primeşte câte 500 de euro, pentru a avea banii necesari mutării şi stabilirii în noua localitate. Din aceşti bani poate plati transportul şi aranjarea noii sale locuinţe", a explicat Daniel Don. Uniunea Europeană a alocat un buget de 5 milioane de euro pentru proiectul de reintegrare în muncă a persoanelor disponibilizate de Nokia la fabrica de la Jucu. Banii provi...

ADR Centru – Invitatie la evenimentul „Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD”c

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, invita companiile, institutiile si organizatiile cu activitate in industria lemnului la evenimentul “Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD” ce va avea loc la Alba Iulia, in sala de conferinte a Hotelului Parc, Str. Primaverii nr. 4, in data de 11 decembie 2014, incepand cu ora 11.30. Evenimentul face parte din activitatile proiectului ID:WOOD, ”Clustering knowledge, Innovation and Design in the SEE WOOD sector”, finantat prin Programul de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei si implementat la nivelul Regiunii Centru de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. Obiectivul principal al proiectului il constituie promovarea si sprijinirea competitivitatii IMM-urilor in sectorul prelucrarii lemnului in spatiul Sud Est European. Agenda evenimentului include prezentari si interventii legate de: Rolul esential al Clust...