Treceți la conținutul principal

Orban: Până la finalul lui noiembrie vom avea cod de conduită pentru cei care lucrează cu fonduri UE

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, joi, la conferinţa "MEDIAFAX Talks about European Funds", că până la sfâşitul lunii noiembrie va fi elaborat un cod de conduită privind situaţiile de incompatibilitate şi conflict de interese a celor care lucrează cu fonduri UE.

Referindu-se la priorităţile sale, Leonard Orban a precizat că doreşte simplificarea procedurilor.

"Ne dorim simplificarea procedurilor. De multe ori, procedurile noastre sunt mai complicate decât cerinţele comunitare", a declarat Orban.

El a apreciat că, de fapt, în România "s-au translatat cerinţele de pe fondurile de preaderare către cele structurale". Ministrul a adăugat că există tentaţia celor din sistem "de a se acoperi", luând măsuri suplimentare de siguranţă care complică procedurile.

"Există o marjă importantă de manevră. Putem realiza simplificări importante, dar acestea nu trebuie să pună sub semnul întrebării managementul riguros", a spus Leonard Orban.

De asemenea, ministrul a spus că îşi propune mai multă transparenţă. "Trebuie să încercăm să transparentizăm de exemplu etapa legată de procesarea cererilor de rambursare", a spus el.

În acest context, ministrul a explicat că va cere Guvernului să oblige fiecare autoritate să afişeze pe site stadiul de procesare a cerererilor de rambursare.

Tot referitor la transparentizare, Orban a anunţat că săptămâna viitoare va fi postată pe site-ul ministerului o listă cu 61 de proiecte aprobate deja de CE, astfel încât toţi cei interesaţi vor putea accesa informaţii despre stadiul acestora.

Leonard Orban a spus că îşi propune şi mai mută rigurozitate în sistem.

El a explicat că MAEur va coordona elaborarea unui "Cod de conduită pentru evitarea situaţiilor de incompatibilitate şi conflict de interese de către personalul implicat în gestionarea programelor finanţate din fonduri comunitare nerambursabile postaderare".

Ministrul a spus că Guvernul a adoptat o decizie în acest sens miercuri şi că va fi constituit un grup de lucru interinstituţional care va avea sarcina să redacteze proiectul codului de conduită până la sfârşitul lunii noiembrie.

sursa

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE

Program Operational:  Programul Operational Regional Axa Prioritara:  Dezvoltarea durabila si promovarea turismului Domeniul Major de Interventie:  Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare Operatiunea indicativa:  Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii produselor turistice Titlul:  PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE Numele beneficiarului:  Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural - ANTREC - filiala Brasov din BRAN, jud. BRASOV

Şomerii Nokia primesc 500 de euro

Şomerii Nokia de la fabrica de la Jucu vor primi 500 de euro din fonduri europene, dacă îşi gasesc un loc de muncă într-un alt oraş decât cel de reşedinţă. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJPFM) Cluj, Daniel Don, a declarat pentru că, pe lângă cei 200 de euro pentru interviu, angajaţii disponibilizaţi de Nokia în judeţul Cluj vor putea beneficia de un ajutor financiar, în cazul în care îşi vor gasi un job într-un alt oraş. "Am propus oficialilor UE alocarea unei sume pentru mobilitate. În principiu, un şomer de la Nokia care îşi găseşte de lucru într-un alt oraş decât cel de reşedinţă primeşte câte 500 de euro, pentru a avea banii necesari mutării şi stabilirii în noua localitate. Din aceşti bani poate plati transportul şi aranjarea noii sale locuinţe", a explicat Daniel Don. Uniunea Europeană a alocat un buget de 5 milioane de euro pentru proiectul de reintegrare în muncă a persoanelor disponibilizate de Nokia la fabrica de la Jucu. Banii provi...

ADR Centru – Invitatie la evenimentul „Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD”c

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, invita companiile, institutiile si organizatiile cu activitate in industria lemnului la evenimentul “Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD” ce va avea loc la Alba Iulia, in sala de conferinte a Hotelului Parc, Str. Primaverii nr. 4, in data de 11 decembie 2014, incepand cu ora 11.30. Evenimentul face parte din activitatile proiectului ID:WOOD, ”Clustering knowledge, Innovation and Design in the SEE WOOD sector”, finantat prin Programul de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei si implementat la nivelul Regiunii Centru de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. Obiectivul principal al proiectului il constituie promovarea si sprijinirea competitivitatii IMM-urilor in sectorul prelucrarii lemnului in spatiul Sud Est European. Agenda evenimentului include prezentari si interventii legate de: Rolul esential al Clust...