14 strazi din localitatea Sangeorgiu de Padure, judetul Mures, vor fi reabilitate prin fonduri nerambursabile
Prin proiectul “Dezvoltarea economica, sociala si durabila a localitatii Sangeorgiu de Padure prin modernizarea unor strazi din oras”, localitatea Sangeorgiu de Padure din judetul Mures are la dispozitie un buget de 11,64 de milioane de lei pentru reabilitarea a 14 strazi din oras.
Fondurile nerambursabile sunt alocate din bugetul aferent Domeniului Major de Interventie 2.1 din cadrul Programului Operational Regional; pe durata executiei lucrarilor, vor fi create 45 de noi locuri de munca.
Contractul de finantare a fost semnat miercuri, 22 februarie 2012, de catre domnul Andras Tar, primarul orasului Sangeorgiu de Padure si de catre domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.
Proiectul contractat are o valoare totala de 14,41 milioane de lei, din care 11,64 milioane de lei reprezinta suma solicitata ca finantare nerambursabila, iar diferenta dintre cele doua valori reprezinta contributia financiara a beneficiarului la realizarea proiectului.
Timp de 16 luni, perioada estimata ca fiind necesara pentru implementarea proiectului, fondurile solicitate prin proiect se vor aloca pentru modernizarea strazilor centrale din orasul Sangeorgiu de Padure, in lungime de 7,39 km.
Prin implementarea acestui proiect, beneficiarul urmareste reducerea costurilor de transport de marfuri si calatori, a duratei de transport si scaderea gradului de poluare a aerului si a apei. De asemenea, prin reabilitarea retelei de drumuri din oras, se urmareste cresterea competivitatii intreprinderilor locale, a mobilitatii fortei de munca, dar si a sigurantei si vitezei de circulatie.
Acest Domeniu a fost primul lansat in cadrul Programului Operational Regional si au fost puse la dispozitia autoritatilor 93,65 milioane de euro pentru reabilitarea infrastructurii rutiere din judete si orase. Prin cele 17 proiecte contractate la nivelul Regiunii Centru se vor reabilita 228,39 de km de drum judetean, 6,43 km de centura de drum si 21,625 de km de strazi urbane reabilitate.
Mai multe detalii referitoare la denumirea beneficiarilor, valorile si activitatile finantate, pe parcursul celor doua sesiuni de depunere, puteti obtine accesand pagina web Regio ADR Centru.
The original article may still be available at http://www.mdrt.ro/comunicare/buletine/newsletter-mdrt?newsID=115&art=802
Comentarii
Trimiteți un comentariu