Treceți la conținutul principal

Seminar pe tema fondurilor europene la Satu Mare. AFLĂ cum poţi accesa bani europeni

Seminarul care a avut ca temă absorţia fondurilor europene organizat azi la Casa Şvabilor de Organizaţia Judeţenă de Femei a PDL Satu Mare nu s-a bucurat de o prezenţă prea numeroasă, la manifestare participând circa 30 de sătmăreni,care au ocupat doar circa o treime din locurile disponibile. Printre participanţi s-a numărat preşedinta Organizaţiei Judeţene de Femei a PDL Satu Mare, Ileana Blidar, consilierul Centrului Judeţean pentru IMM-uri, Cristian Raţiu, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Satu Mare, Cristian Sasu, preşedintele Organizaţiei Municipale de Femei a PDL Satu Mare, Laura Bota şi alţi participanţi. De remarcat că niciun membru marcant al acestui partid nu a fost prezent la lucrările acestui seminar. Cu această ocazie, cei prezenţi au putut afla detalii despre programele operaţionale prin care pot fi atrase fonduri structurale de dezvoltare.

Fondurile de la bugetul de stat, mai uşor de obţinut
La începutul seminarului, Ileana Blidar a precizat că ideea organizării acestui seminar a venit în urma deselor semnale venite atât din partea instituţiilor cât şi a oamenilor de afaceri sătmăreni referitoare la nivelul scăzut de absorţie al fondurilor europene de dezvoltare în judeţul Satu Mare.
Apoi, Cristian Raţiu a prezentat programele finanţate de la bugetul de stat din care două, în speţă Programul Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, sunt deja active, iar celelalte şase vor fi active în cursul acestui an. Înainte de a prezenta pe rând aceste programe, Cristian Raţiu a precizat că cele finaţate de la bugetul de stat sunt mai uşor de obţinut, iar documentaţia nu este atât de stufoasă ca şi pentru programele finanţate din fondurile Uniunii Europene.

Pentru ce puteţi atrage fonduri
Astfel, Programul Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, are ca obiectiv facilitarea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la garantare şi creditare, menţinerea activităţii şi a locurilor de muncă existente, dar şi reducerea arieratelor datorate statului de către sectorul IMM, prin acordarea unei linii de credit de maxim 125.000 lei, cu dobânda parţial subvenţionată de stat şi, după caz, garantată parţial (80%) de stat. De asemenea, prin Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri se intenţioneză oferirea unui sprijin atât financiar cât şi fiscal tinerilor în vârstă de până la 35 de ani, care doresc să înceapă o afacere. În program pot participa solicitanţii care şi-au constituit deja o firmă de tip SRL-D (SRL-Debutant), formă de organizare specifică şi obligatorie acestui program, sau îşi constituie, la Oficiul Registrului Comerţului, o astfel de firmă. Procesul de înmatriculare al firmei este scutit de taxe, toate costurile de înfiinţare a firmei fiind suportate prin program.

Programe ce vor deveni active în acest an
Rând pe rând au fost prezentate şi programele care vor deveni active în cursul acestui an şi anume Programul UNCTAD/EMPRETEC România pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare – START, Programul de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, Programul naţional multianual pe perioada 2002 – 2012 pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, Programul naţional multianual pe perioada 2005 – 2012 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, Programul naţional multianual pe perioada 2002-2012 de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri.

Fonduri pentru dezvoltarea competenţelor TIC
A urmat apoi consilierul de proiecte Camelia Raţiu, care a prezentat programul ADAPTIC, un proiect cofinanţat din Fondul Social European, în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Acest program este destinat atât intreprinderilor mici şi mijlocii cât şi persoanelor angajate care doresc să îşi dezvolte competenţe specifice domeniului TIC, în vederea creşterii adaptabilităţii acestora în ceea ce priveşte utilizarea noilor tehnologii. Seminarul s-a încheiat cu discuţii libere în cadrul cărora au fost adresate diferite întrebări referitoare la posibilitatea accesării de fonduri europene de dezvoltare.

The original article may still be available at http://www.gazetanord-vest.ro/2012/03/03/seminar-pe-tema-fondurilor-europene-la-satu-mare-afla-cum-poti-accesa-bani-europeni/

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE

Program Operational:  Programul Operational Regional Axa Prioritara:  Dezvoltarea durabila si promovarea turismului Domeniul Major de Interventie:  Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare Operatiunea indicativa:  Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii produselor turistice Titlul:  PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE Numele beneficiarului:  Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural - ANTREC - filiala Brasov din BRAN, jud. BRASOV

Şomerii Nokia primesc 500 de euro

Şomerii Nokia de la fabrica de la Jucu vor primi 500 de euro din fonduri europene, dacă îşi gasesc un loc de muncă într-un alt oraş decât cel de reşedinţă. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJPFM) Cluj, Daniel Don, a declarat pentru că, pe lângă cei 200 de euro pentru interviu, angajaţii disponibilizaţi de Nokia în judeţul Cluj vor putea beneficia de un ajutor financiar, în cazul în care îşi vor gasi un job într-un alt oraş. "Am propus oficialilor UE alocarea unei sume pentru mobilitate. În principiu, un şomer de la Nokia care îşi găseşte de lucru într-un alt oraş decât cel de reşedinţă primeşte câte 500 de euro, pentru a avea banii necesari mutării şi stabilirii în noua localitate. Din aceşti bani poate plati transportul şi aranjarea noii sale locuinţe", a explicat Daniel Don. Uniunea Europeană a alocat un buget de 5 milioane de euro pentru proiectul de reintegrare în muncă a persoanelor disponibilizate de Nokia la fabrica de la Jucu. Banii provi...

ADR Centru – Invitatie la evenimentul „Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD”c

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, invita companiile, institutiile si organizatiile cu activitate in industria lemnului la evenimentul “Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD” ce va avea loc la Alba Iulia, in sala de conferinte a Hotelului Parc, Str. Primaverii nr. 4, in data de 11 decembie 2014, incepand cu ora 11.30. Evenimentul face parte din activitatile proiectului ID:WOOD, ”Clustering knowledge, Innovation and Design in the SEE WOOD sector”, finantat prin Programul de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei si implementat la nivelul Regiunii Centru de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. Obiectivul principal al proiectului il constituie promovarea si sprijinirea competitivitatii IMM-urilor in sectorul prelucrarii lemnului in spatiul Sud Est European. Agenda evenimentului include prezentari si interventii legate de: Rolul esential al Clust...