Treceți la conținutul principal

Mihnea Costoiu a înmânat titlul de parc ştiinţific pentru proiectul Tetapolis din Cluj

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a acordat joi titlul de parc ştiinţific pentru un proiect care se derulează la Cluj.

Mihnea Costoiu a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută alături de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, că proiectul Tetapolis a pornit foarte bine şi că are toate şansele să fie unul de succes.

"Toate lucrurile sunt la început, aşa cum este şi Tetapolis, dar au început deja colaborări, acorduri semnate, sunt participări importante, sunt şi câteva rezultate concrete. Mai este mult până departe, dar nu putem să nu recunoaştem faptul că acest parc ştiinţific a reuşit să aibă o pornire foarte, foarte bună. Din acest motiv, am dorit să vin personal pentru a înmâna acest titlu de parc ştiinţific", a declarat Mihnea Costoiu, cu ocazia înmânării titlului către preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu.

Finanţarea parcului ar urma să se facă din fonduri europene, iar investiţia se va ridica la circa 50 de milioane de euro.

Pe 25 iunie, Consiliul Judeţean Cluj anunţa înfiinţarea parcului ştiinţific şi tehnologic Tetapolis.

"Consiliul Judeţean Cluj doreşte să dezvolte un proiect cu societatea de administrare a parcurilor industriale Tetarom şi mediul universitar şi va înfiinţa un parc ştiinţific şi tehnologic. Vom beneficia de expertiza Asociaţiei Internaţionale a Parcurilor Ştiinţifice (IASP), reţeaua mondială de parcuri ştiinţifice şi zone de inovare. S-a ales Clujul având în vedere prezenţa universităţilor de aici, a experienţei acestora şi a unui mediu de afaceri dinamic", declara, la acea dată, Horea Uioreanu.

Tot atunci, directorul SC Tetarom SA, Viorel Găvrea, afirma că viitorul parc va fi înfiinţat pe un teren de circa 10 hectare.

"Parcul ştiinţific şi tehnologic Tetapolis face obiectul unei aplicaţii pe care o vom depune în vederea accesării de fonduri europene, prin Programul Operaţional Sectorial, axa 2. Suma maximă pe care o vom solicita pentru parc este 50 de milioane de euro. Vom construi clădiri în viitorul parc, vom construi şi echipa laboratoare de cercetare, de inovare, de transfer tehnologic, în parteneriat cu mediul academic, iar cercetarea va cuprinde mai multe domenii, de la chimie la oncologie. De asemenea, în parc se vor crea incubatoare de afaceri. Viitorul parc va fi înfiinţat pe un teren de circa 10 hectare, care urmează să fie identificat la o distanţă de maximum 10 kilometri de Cluj-Napoca. Sperăm ca până în 2015 să avem gata această infrastructură de afaceri", spunea Viorel Găvrea.

Proiectul Tetapolis, iniţiat de CJ Cluj şi compania Tetarom, în parteneriat cu principalele universităţi clujene, prevede crearea unor parcuri ştiinţifice şi tehnologice cu un grad ridicat de specializare, axate în principal pe susţinerea activităţilor de cercetare, dezvoltare şi inovare la nivel local şi pe susţinerea mediului antreprenorial.

Parcurile ştiinţifice şi tehnologice se înfiinţează în scopul utilizării rezultatelor activităţii de cercetare şi aplicării tehnologiilor avansate în economie, în scopul creşterii participării instituţiilor de învăţământ superior acreditate şi a unităţilor de cercetare la procesul de dezvoltare economico-socială prin ştiinţă şi tehnologie.

The original article may still be available at http://www.agerpres.ro/media/index.php/social/item/236061-Mihnea-Costoiu-a-inmanat-titlul-de-parc-stiintific-pentru-proiectul-Tetapolis-din-Cluj.html

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE

Program Operational:  Programul Operational Regional Axa Prioritara:  Dezvoltarea durabila si promovarea turismului Domeniul Major de Interventie:  Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare Operatiunea indicativa:  Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii produselor turistice Titlul:  PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE Numele beneficiarului:  Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural - ANTREC - filiala Brasov din BRAN, jud. BRASOV

Şomerii Nokia primesc 500 de euro

Şomerii Nokia de la fabrica de la Jucu vor primi 500 de euro din fonduri europene, dacă îşi gasesc un loc de muncă într-un alt oraş decât cel de reşedinţă. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJPFM) Cluj, Daniel Don, a declarat pentru că, pe lângă cei 200 de euro pentru interviu, angajaţii disponibilizaţi de Nokia în judeţul Cluj vor putea beneficia de un ajutor financiar, în cazul în care îşi vor gasi un job într-un alt oraş. "Am propus oficialilor UE alocarea unei sume pentru mobilitate. În principiu, un şomer de la Nokia care îşi găseşte de lucru într-un alt oraş decât cel de reşedinţă primeşte câte 500 de euro, pentru a avea banii necesari mutării şi stabilirii în noua localitate. Din aceşti bani poate plati transportul şi aranjarea noii sale locuinţe", a explicat Daniel Don. Uniunea Europeană a alocat un buget de 5 milioane de euro pentru proiectul de reintegrare în muncă a persoanelor disponibilizate de Nokia la fabrica de la Jucu. Banii provi...

ADR Centru – Invitatie la evenimentul „Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD”c

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, invita companiile, institutiile si organizatiile cu activitate in industria lemnului la evenimentul “Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD” ce va avea loc la Alba Iulia, in sala de conferinte a Hotelului Parc, Str. Primaverii nr. 4, in data de 11 decembie 2014, incepand cu ora 11.30. Evenimentul face parte din activitatile proiectului ID:WOOD, ”Clustering knowledge, Innovation and Design in the SEE WOOD sector”, finantat prin Programul de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei si implementat la nivelul Regiunii Centru de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. Obiectivul principal al proiectului il constituie promovarea si sprijinirea competitivitatii IMM-urilor in sectorul prelucrarii lemnului in spatiul Sud Est European. Agenda evenimentului include prezentari si interventii legate de: Rolul esential al Clust...