Premierul Victor Ponta recunoaste ca am pierdut portofoliul Comisiei Europene pentru Dezvoltare Regionala. Desi, in urma unor negocieri catalogate de premier drept lungi si extrem de complicate, de la Dezvoltare Regionala, Romania ar putea primi portofoliul pentru Ajutor Umanitar.
In doar o zi, Romania a pierdut portofoliul pentru care negociase timp indelungat. Dezvoltarea Regionala a fost inlocuita cu portofoliul pentru Cooperare si Ajutor Umanitar, potrivit Euractiv. Iar premierul Victor Ponta da vina pe opozitie si pe presedintele Traian Basescu pentru schimbare.
Asta dupa ce ieri, premierul declara convins si multumit ca a purtat negocieri destul de lungi si complicate si ca in urma acestora, tara noastra a primit un portofoliu important, Dezvoltare Regionala. Si chiar a apreciat faptul ca Traian Basescu a stat deoparte la aceste negocieri.
Initial, Romania a facut doua propuneri pentru postul de comisar. Prima a fost Dacian Ciolos, in cazul in care ramaneam cu portofoliul Agriculturii, si cea de a doua, Corina Cretu.
Program Operational: Programul Operational Regional Axa Prioritara: Dezvoltarea durabila si promovarea turismului Domeniul Major de Interventie: Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare Operatiunea indicativa: Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii produselor turistice Titlul: PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE Numele beneficiarului: Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural - ANTREC - filiala Brasov din BRAN, jud. BRASOV
Comentarii
Trimiteți un comentariu