Treceți la conținutul principal

Piedici în realizarea drumului dintre Năvodari și Mamaia



Unul dintre cele mai importante proiecte ale Năvodariului, lărgirea drumului dintre localitate și Mamaia, este aproape de finalizare, dar se confruntă și cu probeme. Autoritățile spun că firma care se ocupă cu racordarea la energie electrică condiționează constructorul să achite integral constravaloarea cablurilor ce țin de subtraversări. Lucrările de lărgire a drumului care leagă orașul Năvodari de stațiunea Mamaia au ajuns la stadiul montării cablurilor de energie electrică. Rapiditatea cu care constructorul a avansat se loveste de bariera impusă de furnizorul de energie electrică. Firma condiționează ca plata să fie făcută integral înainte de orice demers. Suma se ridică la peste 3 milioane de lei. Plata eșalonată ar fi o soluție, însă... deciziile întârzie să apară.

“Eu știu că regula lor este să primească toți banii odată, conform devizelor pe care ei le fac. Banii îi primesc în contul lor, apoi ei sunt cei care, sub formă de investiții, vor putea să demareze lucrările. Așa o fi, în general. Dar, la momentul ăsta, când sunt sume foarte mari, trebuie să fie și ei deschiși, să înțeleagă că este vorba despre un proiect european, să înțeleagă că nu pot să blocheze un asemenea proiect, de o asemenea anvergură, doar pe chestiuni care sunt, probabil, corecte, dar la nivel foarte mic”, a declarat Florin Chelaru, viceprimarul orașului Năvodari, citat de Litoral TV.

Deși neînțelegerile au loc între constructor și Enel, care are responsabilitatea montării cablurilor electrice, singurii care au de suferit sunt beneficiarii lucrării.

„Nu ține de orașul Năvodari, acest litigiu. Noi suntem beneficiarii acestei lucrări, noi suntem cei care am adus bani pentru acest proiect. Dar situația, litigiul dintre ENEL, care este o societate comercială, și societatea TELDRUM, care se ocupă de execuția lucrării, nu ține de Primărie. Dar din păcate, cei care suferă în acest moment sunt năvodărenii”, a precizat Florin Chelaru, viceprimarul orașului Năvodari. Imediat ce se va lua o decizie cu privire la montarea cablurilor de energie electrică, lucrările la drum vor fi reluate.

Peste șase kilometri

Drumul dintre Mamaia și Năvodari va avea în final o lungime totală de 6,3 km și o lățime de 24 m, care include patru benzi de circulație, o pistă de biciclete, dar și trotuare. Lărgirea propusă se întinde de la ieșirea din stațiunea Mamaia până la Tabăra Delfinul și este necesară deoarece, în perioada sezonului estival, șoseaua este foarte aglomerată. Investiția include și execuția unui sistem de canalizare a apelor pluviale aferent drumului de legătură. Valoarea totală a proiectului este de 57,74 milioane lei, inclusiv TVA. Banii provin din fonduri europene, iar contribuția orașului Năvodari este de 2%.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE

Program Operational:  Programul Operational Regional Axa Prioritara:  Dezvoltarea durabila si promovarea turismului Domeniul Major de Interventie:  Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare Operatiunea indicativa:  Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii produselor turistice Titlul:  PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE Numele beneficiarului:  Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural - ANTREC - filiala Brasov din BRAN, jud. BRASOV

Şomerii Nokia primesc 500 de euro

Şomerii Nokia de la fabrica de la Jucu vor primi 500 de euro din fonduri europene, dacă îşi gasesc un loc de muncă într-un alt oraş decât cel de reşedinţă. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJPFM) Cluj, Daniel Don, a declarat pentru că, pe lângă cei 200 de euro pentru interviu, angajaţii disponibilizaţi de Nokia în judeţul Cluj vor putea beneficia de un ajutor financiar, în cazul în care îşi vor gasi un job într-un alt oraş. "Am propus oficialilor UE alocarea unei sume pentru mobilitate. În principiu, un şomer de la Nokia care îşi găseşte de lucru într-un alt oraş decât cel de reşedinţă primeşte câte 500 de euro, pentru a avea banii necesari mutării şi stabilirii în noua localitate. Din aceşti bani poate plati transportul şi aranjarea noii sale locuinţe", a explicat Daniel Don. Uniunea Europeană a alocat un buget de 5 milioane de euro pentru proiectul de reintegrare în muncă a persoanelor disponibilizate de Nokia la fabrica de la Jucu. Banii provi...

ADR Centru – Invitatie la evenimentul „Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD”c

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, invita companiile, institutiile si organizatiile cu activitate in industria lemnului la evenimentul “Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD” ce va avea loc la Alba Iulia, in sala de conferinte a Hotelului Parc, Str. Primaverii nr. 4, in data de 11 decembie 2014, incepand cu ora 11.30. Evenimentul face parte din activitatile proiectului ID:WOOD, ”Clustering knowledge, Innovation and Design in the SEE WOOD sector”, finantat prin Programul de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei si implementat la nivelul Regiunii Centru de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. Obiectivul principal al proiectului il constituie promovarea si sprijinirea competitivitatii IMM-urilor in sectorul prelucrarii lemnului in spatiul Sud Est European. Agenda evenimentului include prezentari si interventii legate de: Rolul esential al Clust...