Treceți la conținutul principal

Rabla, din februarie



În 2012 va continua programul Rabla, care va funcţiona în condiţii similare celor de până acum. Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, anunţa că programul Rabla va reporni în februarie, după ce ministerul va anunţa public producătorii auto care vor participa. El preciza că în 2011 au fost predate 120.000 de maşini. Totodată, în februarie va reporni şi programul Rabla pentru tractoare, pentru care ministrul anunţa că există interes. Pe de altă parte, în 2012 se vor aplica noile prevederi ale legii care prevede restituirea banilor din taxa auto, act normativ care a fost adoptat, la mijlocul lunii decembrie, de Camera Deputaţilor, şi care urmează să fie promulgat. Un alt program care va fi pus în aplicare în 2012 va fi cel privind reabilitarea falezelor litoralului Mării Negre. Laszlo Borbely anunţa la sfârşitul lui noiembrie că pentru reabilitarea falezelor litoralului vor fi folosite 136 de milioane de euro, din fonduri europene, şi că în ianuarie urmează să fie încheiată procedura de depunere a documentaţiei pentru aceste proiecte.

The original article may still be available at http://www.telegrafonline.ro/1325628000/articol/184739/rabla_din_februarie.html

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE

Program Operational:  Programul Operational Regional Axa Prioritara:  Dezvoltarea durabila si promovarea turismului Domeniul Major de Interventie:  Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare Operatiunea indicativa:  Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii produselor turistice Titlul:  PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE Numele beneficiarului:  Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural - ANTREC - filiala Brasov din BRAN, jud. BRASOV

Şomerii Nokia primesc 500 de euro

Şomerii Nokia de la fabrica de la Jucu vor primi 500 de euro din fonduri europene, dacă îşi gasesc un loc de muncă într-un alt oraş decât cel de reşedinţă. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJPFM) Cluj, Daniel Don, a declarat pentru că, pe lângă cei 200 de euro pentru interviu, angajaţii disponibilizaţi de Nokia în judeţul Cluj vor putea beneficia de un ajutor financiar, în cazul în care îşi vor gasi un job într-un alt oraş. "Am propus oficialilor UE alocarea unei sume pentru mobilitate. În principiu, un şomer de la Nokia care îşi găseşte de lucru într-un alt oraş decât cel de reşedinţă primeşte câte 500 de euro, pentru a avea banii necesari mutării şi stabilirii în noua localitate. Din aceşti bani poate plati transportul şi aranjarea noii sale locuinţe", a explicat Daniel Don. Uniunea Europeană a alocat un buget de 5 milioane de euro pentru proiectul de reintegrare în muncă a persoanelor disponibilizate de Nokia la fabrica de la Jucu. Banii provi...

ADR Centru – Invitatie la evenimentul „Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD”c

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, invita companiile, institutiile si organizatiile cu activitate in industria lemnului la evenimentul “Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD” ce va avea loc la Alba Iulia, in sala de conferinte a Hotelului Parc, Str. Primaverii nr. 4, in data de 11 decembie 2014, incepand cu ora 11.30. Evenimentul face parte din activitatile proiectului ID:WOOD, ”Clustering knowledge, Innovation and Design in the SEE WOOD sector”, finantat prin Programul de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei si implementat la nivelul Regiunii Centru de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. Obiectivul principal al proiectului il constituie promovarea si sprijinirea competitivitatii IMM-urilor in sectorul prelucrarii lemnului in spatiul Sud Est European. Agenda evenimentului include prezentari si interventii legate de: Rolul esential al Clust...