Treceți la conținutul principal

Se inventează un Cod de conduită pentru mânuitorii banilor europeni

EUROPA NE DĂ, DAR NU ŞTIM SĂ LUĂM Nu mai este o noutate că suntem deficitari la accesarea de fonduri europene (bani “moca”, de altfel) din neştiinţă, comoditate sau pur şi simplu indolenţă. O vorbă românescă spune că “Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă”. Pentru că au fost urecheate de Comisia Europeană, autorităţile de la Bucureşti au inventat rapid un minister pentru fondurile europene, condus de Leonard Orban. Acum s-a decis că este nevoie de un „Cod de conduită pentru evitarea situaţiilor de incompatibilitate şi conflict de interese de către personalul implicat în gestionarea programelor finanţate din fonduri europene nerambursabile“. Acest cod a făcut obiectul unei hotărâri de Guvern care, după ce se vor parcurge toţi paşii, va intra în vigoare. Documentul va face parte din Strategia Naţională Anticorupţie, care se află încă în lucru la Ministerul Justiţiei. Prevederile codului îi au în vedere, aşa cum reiese şi din titulatură, pe cei care au, prin natura muncii pe care o prestează, acces la banii europeni.

RĂSPUNDERI PENALE Faptul că înainte de aderare, unii dintre funcţionarii publici, demnitarii şi personalul contractual din instituţiile cu atribuţii legate de gestionarea, implementarea şi coordonarea programelor finanţate din fonduri europene nerambursabile au avut acces la „borcanul cu miere” din care s-au înfruptat şi şi-au rotunjit averile, a dus la inventarea acestui cod de conduită. În momentul în care codul va intra în vigoare, toţi cei menţionaţi mai sus vor avea obligaţia să completeze o declaraţie pe propria răspundere în care trebuie să scrie că ştiu care sunt situaţiile de incompatibilitate şi conflicte de interese reglementate de legislaţia în vigoare. Persoanele care lucrează cu bani europeni trebuie să-şi ia angajamentul să nu presteze activităţi susceptibile să genereze conflicte de interese sau incompatibilităţi. Nerespectarea prevederilor legale va atrage după sine, în funcţie de caz, răspunderea disciplinară, civilă sau penală. Ministrul responsabil cu banii europeni, Leonard Orban, a declarat ca documentul „constituie noul instrument cu caracter de prevenţie care va sta la baza activităţilor pe care le desfăşoară personalul implicat în domeniu. Este un îndrumar, este un set de recomandări, însoţit de exemple practice de conduită susceptibile de a genera conflicte de interese, incompatibilităţi, menit să ajute atât personalul din sistem, cât şi beneficiarii“.

The original article may still be available at http://www.telegrafonline.ro/1326060000/articol/185251/se_inventeaza_un_cod_de_conduita_pentru_manuitorii_banilor_europeni.html

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE

Program Operational:  Programul Operational Regional Axa Prioritara:  Dezvoltarea durabila si promovarea turismului Domeniul Major de Interventie:  Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare Operatiunea indicativa:  Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii produselor turistice Titlul:  PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE Numele beneficiarului:  Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural - ANTREC - filiala Brasov din BRAN, jud. BRASOV

Şomerii Nokia primesc 500 de euro

Şomerii Nokia de la fabrica de la Jucu vor primi 500 de euro din fonduri europene, dacă îşi gasesc un loc de muncă într-un alt oraş decât cel de reşedinţă. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJPFM) Cluj, Daniel Don, a declarat pentru că, pe lângă cei 200 de euro pentru interviu, angajaţii disponibilizaţi de Nokia în judeţul Cluj vor putea beneficia de un ajutor financiar, în cazul în care îşi vor gasi un job într-un alt oraş. "Am propus oficialilor UE alocarea unei sume pentru mobilitate. În principiu, un şomer de la Nokia care îşi găseşte de lucru într-un alt oraş decât cel de reşedinţă primeşte câte 500 de euro, pentru a avea banii necesari mutării şi stabilirii în noua localitate. Din aceşti bani poate plati transportul şi aranjarea noii sale locuinţe", a explicat Daniel Don. Uniunea Europeană a alocat un buget de 5 milioane de euro pentru proiectul de reintegrare în muncă a persoanelor disponibilizate de Nokia la fabrica de la Jucu. Banii provi...

ADR Centru – Invitatie la evenimentul „Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD”c

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, invita companiile, institutiile si organizatiile cu activitate in industria lemnului la evenimentul “Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD” ce va avea loc la Alba Iulia, in sala de conferinte a Hotelului Parc, Str. Primaverii nr. 4, in data de 11 decembie 2014, incepand cu ora 11.30. Evenimentul face parte din activitatile proiectului ID:WOOD, ”Clustering knowledge, Innovation and Design in the SEE WOOD sector”, finantat prin Programul de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei si implementat la nivelul Regiunii Centru de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. Obiectivul principal al proiectului il constituie promovarea si sprijinirea competitivitatii IMM-urilor in sectorul prelucrarii lemnului in spatiul Sud Est European. Agenda evenimentului include prezentari si interventii legate de: Rolul esential al Clust...