Treceți la conținutul principal

A fost lansat ieri Programul Leader la Micula

Luni, 24 septembrie, membrii Asociaţiei de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului s-au întâlnit la Micula. Scopul întâlnirii a fost lansarea Programului Leader. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin FEADR – Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

11 comune s-au asociat

Deschiderea a aparţinut primarului Dobos Istvan, cel care a schiţat domeniile de acţiune. Din această asociaţie fac parte comunele Micula, Lazuri, Dorolţ, Vetiş, Viile Satu Mare, Păuleşti, Botiz, Odoreu, Socond, oraşul Livada şi comuna Bicaz din judeţul Maramureş.

Toga Iudith, coordonatoarea proiectului a dezvoltat o serie de idei care privesc domeniile în care se pot solicita fonduri europene. Programul Leader reprezintă o abordare care oferă noi oportunităţi de dezvoltare rurală.

Conceptul fundamental din spatele abordării Leader este că strategiile de dezvoltare sunt mai productive şi mai eficiente, dacă sunt decise şi implementate la nivel local. Se utilizează proceduri clare şi transparente. Programul beneficiază de susţinerea administraţiei publice locale, de asistenţă tehnică necesară transmiterii bunelor practici.

Implementarea Programului Leader în România a început cu aproape 7 ani în urmă. În perioada anilor 2005-2006 s-a parcurs faza de sensibilizare, urmată în anul 2006 de formarea personalului.

A urmat apoi întocmirea Planului de Dezvoltare pentru Microregiune pe seama consultării autorităţilor publice locale şi vizite în cele 11 unităţi administrativ-teritoriale. Grupul de Acţiune Locală (GAL) constituit reprezintă un parteneriat public-privat încheiat între autorităţile publice, întreprinzători, ONG-uri, persoane fizice şi culte.

Pentru a putea începe o serie de activităţi specifice, în urmă cu aproape o lună Consiliul Judeţean Satu Mare a împrumutat cele 3 GAL-uri din judeţ (Petreşti, Turţ şi Micula) cu câte 150 mii lei. Persoanele interesate pot depune deja proiecte care iniţial au fost incluse în Planul de dezvoltare locală.

Axele Planului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) o includ şi pe cea de Leader. Axa 1 priveşte creşterea competitivităţii sectoarelor agricole şi forestiereş Axa 2 se referă la îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului ruralş Axa 3 priveşte îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi încurajarea diversificării activităţii economice. Axa Leader le intersectează pe cele 3 menţionate.


The original article may still be available at http://www.informatia-zilei.ro/sm/locale/la-micula-a-fost-lansat-ieri-programul-leader/

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE

Program Operational:  Programul Operational Regional Axa Prioritara:  Dezvoltarea durabila si promovarea turismului Domeniul Major de Interventie:  Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare Operatiunea indicativa:  Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii produselor turistice Titlul:  PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE Numele beneficiarului:  Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural - ANTREC - filiala Brasov din BRAN, jud. BRASOV

Şomerii Nokia primesc 500 de euro

Şomerii Nokia de la fabrica de la Jucu vor primi 500 de euro din fonduri europene, dacă îşi gasesc un loc de muncă într-un alt oraş decât cel de reşedinţă. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJPFM) Cluj, Daniel Don, a declarat pentru că, pe lângă cei 200 de euro pentru interviu, angajaţii disponibilizaţi de Nokia în judeţul Cluj vor putea beneficia de un ajutor financiar, în cazul în care îşi vor gasi un job într-un alt oraş. "Am propus oficialilor UE alocarea unei sume pentru mobilitate. În principiu, un şomer de la Nokia care îşi găseşte de lucru într-un alt oraş decât cel de reşedinţă primeşte câte 500 de euro, pentru a avea banii necesari mutării şi stabilirii în noua localitate. Din aceşti bani poate plati transportul şi aranjarea noii sale locuinţe", a explicat Daniel Don. Uniunea Europeană a alocat un buget de 5 milioane de euro pentru proiectul de reintegrare în muncă a persoanelor disponibilizate de Nokia la fabrica de la Jucu. Banii provi...

ADR Centru – Invitatie la evenimentul „Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD”c

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, invita companiile, institutiile si organizatiile cu activitate in industria lemnului la evenimentul “Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD” ce va avea loc la Alba Iulia, in sala de conferinte a Hotelului Parc, Str. Primaverii nr. 4, in data de 11 decembie 2014, incepand cu ora 11.30. Evenimentul face parte din activitatile proiectului ID:WOOD, ”Clustering knowledge, Innovation and Design in the SEE WOOD sector”, finantat prin Programul de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei si implementat la nivelul Regiunii Centru de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. Obiectivul principal al proiectului il constituie promovarea si sprijinirea competitivitatii IMM-urilor in sectorul prelucrarii lemnului in spatiul Sud Est European. Agenda evenimentului include prezentari si interventii legate de: Rolul esential al Clust...