Treceți la conținutul principal

Fondurile UE nu au adus în cinci ani decât minus 11,7% la formarea PIB

Guvernul spera ca prin injecția de fonduri europene, PIB-ul României să cunoască o creștere de 25% în 2020 față de 2007. Statisticile arată însă o scădere economică de 11,7% în ultimii cinci ani.

Numai 15% din fondurile structurale şi de coeziune alocate României de Uniunea Europeană /UE/în exerciţiul financiar 2007-2013 au fost destinate celor 400.000 de IMM-uri, a declarat la Sinaia, Anca Bălaşu, Head of Corporate Product Volksbank România, la o conferinţă organizată de FinMedia.

Peste 85% din aceste fonduri au fost alocate în programe destinate administraţiei locale şi centrale şi companiilor de stat, a precizat Bălaşu, care a adăugat că această repartizare este una din cauzele pentru care miturile fondurilor europene pentru România au fost dărâmate de realitate.


Ea a arătat că aşteptările iniţiale erau ca injecţia de fonduri europene să ducă la o creştere a PIB-ului României de peste 25% în 2020 faţă de 2007, în timp ce realitatea arată o scădere economică de 11,7% în perioada 2007-2012, cu o creştere economică estimată la 0,9% în 2012.

Fondurile pentru IMM-uri din alocarea UE sunt de 3,072 miliarde euro, iar dacă se iau în calcul şi fondurile pentru agricultură se ajunge la 8,761 miliarde euro sau o pondere de 29% din totalul de 36,956 miliarde euro în perioada 2007-2013.

Pe programele operaţionale, IMM-urile au o pondere de 28% la POS pentru creşterea competitivităţii economice, 24% la POS pentru dezvoltarea resurselor umane, 28% la Regio şi 0 % la POS Transport şi POS Mediu.

Reprezentanta Volksbank România a menţionat ca deficienţe la gestionarea programelor cu fonduri europene timpul de răspuns al organismelor intermediare /OI/ de peste un an la peste 12.000 de proiecte, măsuri blocate, cum au fost cele vizând modernizări de mediu la marile companii industriale, programe blocate din cauza neregulilor la achiziţiile publice, deficienţe sistemice la procesul de selecţie.

Banca recomandă IMM-urilor care accesează fonduri europene să dispună de fonduri suficiente pentru cofinanţare (până la 40%), pentru acoperirea cheltuielilor până la rambursare (circa şase luni), să aibă în vedere termene mai lungi pentru derularea achiziţiilor şi să ia în considerare termene de 6-12 luni pentru semnarea contractelor


The original article may still be available at http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/fondurile-ue-nu-au-adus-in-cinci-ani-decat-minus-117-la-formarea-pib-172075.html

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE

Program Operational:  Programul Operational Regional Axa Prioritara:  Dezvoltarea durabila si promovarea turismului Domeniul Major de Interventie:  Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare Operatiunea indicativa:  Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii produselor turistice Titlul:  PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE Numele beneficiarului:  Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural - ANTREC - filiala Brasov din BRAN, jud. BRASOV

Şomerii Nokia primesc 500 de euro

Şomerii Nokia de la fabrica de la Jucu vor primi 500 de euro din fonduri europene, dacă îşi gasesc un loc de muncă într-un alt oraş decât cel de reşedinţă. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJPFM) Cluj, Daniel Don, a declarat pentru că, pe lângă cei 200 de euro pentru interviu, angajaţii disponibilizaţi de Nokia în judeţul Cluj vor putea beneficia de un ajutor financiar, în cazul în care îşi vor gasi un job într-un alt oraş. "Am propus oficialilor UE alocarea unei sume pentru mobilitate. În principiu, un şomer de la Nokia care îşi găseşte de lucru într-un alt oraş decât cel de reşedinţă primeşte câte 500 de euro, pentru a avea banii necesari mutării şi stabilirii în noua localitate. Din aceşti bani poate plati transportul şi aranjarea noii sale locuinţe", a explicat Daniel Don. Uniunea Europeană a alocat un buget de 5 milioane de euro pentru proiectul de reintegrare în muncă a persoanelor disponibilizate de Nokia la fabrica de la Jucu. Banii provi...

ADR Centru – Invitatie la evenimentul „Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD”c

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, invita companiile, institutiile si organizatiile cu activitate in industria lemnului la evenimentul “Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD” ce va avea loc la Alba Iulia, in sala de conferinte a Hotelului Parc, Str. Primaverii nr. 4, in data de 11 decembie 2014, incepand cu ora 11.30. Evenimentul face parte din activitatile proiectului ID:WOOD, ”Clustering knowledge, Innovation and Design in the SEE WOOD sector”, finantat prin Programul de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei si implementat la nivelul Regiunii Centru de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. Obiectivul principal al proiectului il constituie promovarea si sprijinirea competitivitatii IMM-urilor in sectorul prelucrarii lemnului in spatiul Sud Est European. Agenda evenimentului include prezentari si interventii legate de: Rolul esential al Clust...