Treceți la conținutul principal

Ce credeţi că trebuie făcut cu dioxidul de carbon eliminat în atmosferă: un proiect de 1 mld. euro prevede îngroparea lui

România este încă în cărţi pentru accesarea unor fonduri europene substanţiale în vederea realizării unui proiect demonstrativ de un miliard de euro pentru captarea şi stocarea dioxidului de carbon, în lupta pentru finanţare fiind 10 alte astfel de investiţii din Marea Britanie, Olanda, Polonia, Franţa şi Italia.

"Veştile sunt foarte bune pentru noi pentru că am depăşit cu bine evaluarea tehnică şi financiară realizată de către BEI (Banca Europeană de Investiţii - n. red.). Rămânem în competiţia europeană, dar suntem într-o perioadă în care trebuie reconfirmată susţinerea la nivel de guvern. Dacă reuşim acest lucru până la sfârşitul acestei luni, avem un mare avantaj, mai ales că suntem singurul proiect din această regiune", spune Carmencita Constantin, directorul diviziei de energie şi mediu din cadrul ISPE - Institutul pentru Studii şi Proiectări Energetice.

Proiectul cu care România participă la această com­petiţie europeană este denumit Getica CCS şi presupune ca dioxidul de carbon, care în mod normal este eliberat în atmosferă de Complexul Energetic Turceni, cea mai mare termocentrală din România, care face acum parte din Complexul Energetic Oltenia, să fie captat în anumite instalaţii, transportat prin reţelele Transgaz şi îngropat la mari adâncimi, aici fiind zona de expertiză a Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale local. În total, valoarea proiectului s-ar ridica la un miliard de euro, jumătate din această sumă urmând să fie reprezentată de o finanţare europeană. Logica unui astfel de proiect vine în contextul în care România şi-a asumat anumite obligaţii privind reducerea emisiilor de CO2, iar Uniunea Europeană s-a angajat într-o luptă dură cu poluarea pe termen lung. Din acest proiect, dincolo de companiile de stat enumerate mai sus, mai fac parte Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE), GeoEcoMar, Ministerul Economiei şi Guvernul. În mai anul trecut proiectul a fost depus pentru analiză la Banca Europeană de Investiţii.

"Au mai rămas zece proiecte în această cursă. Cinci sunt din Marea Britanie, iar apoi urmează Olanda, Polonia, Franţa, Italia şi noi, fiecare cu câte un proiect. 50% din costurile eligibile şi de operare pentru primii zece ani de viaţă pot fi finanţate prin fonduri europene. Dacă nu reuşim acum, vom participa şi la a doua competiţie. Nu avem de gând să renunţăm la această tehnologie pentru că ea trebuie să se dezvolte", a mai pre­cizat Car­me­n­cita Cons­tantin.


The original article may still be available at http://www.zf.ro/companii/ce-credeti-ca-trebuie-facut-cu-dioxidul-de-carbon-eliminat-in-atmosfera-un-proiect-de-1-mld-euro-prevede-ingroparea-lui-10030966

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE

Program Operational:  Programul Operational Regional Axa Prioritara:  Dezvoltarea durabila si promovarea turismului Domeniul Major de Interventie:  Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare Operatiunea indicativa:  Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii produselor turistice Titlul:  PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE Numele beneficiarului:  Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural - ANTREC - filiala Brasov din BRAN, jud. BRASOV

Şomerii Nokia primesc 500 de euro

Şomerii Nokia de la fabrica de la Jucu vor primi 500 de euro din fonduri europene, dacă îşi gasesc un loc de muncă într-un alt oraş decât cel de reşedinţă. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJPFM) Cluj, Daniel Don, a declarat pentru că, pe lângă cei 200 de euro pentru interviu, angajaţii disponibilizaţi de Nokia în judeţul Cluj vor putea beneficia de un ajutor financiar, în cazul în care îşi vor gasi un job într-un alt oraş. "Am propus oficialilor UE alocarea unei sume pentru mobilitate. În principiu, un şomer de la Nokia care îşi găseşte de lucru într-un alt oraş decât cel de reşedinţă primeşte câte 500 de euro, pentru a avea banii necesari mutării şi stabilirii în noua localitate. Din aceşti bani poate plati transportul şi aranjarea noii sale locuinţe", a explicat Daniel Don. Uniunea Europeană a alocat un buget de 5 milioane de euro pentru proiectul de reintegrare în muncă a persoanelor disponibilizate de Nokia la fabrica de la Jucu. Banii provi...

ADR Centru – Invitatie la evenimentul „Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD”c

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, invita companiile, institutiile si organizatiile cu activitate in industria lemnului la evenimentul “Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD” ce va avea loc la Alba Iulia, in sala de conferinte a Hotelului Parc, Str. Primaverii nr. 4, in data de 11 decembie 2014, incepand cu ora 11.30. Evenimentul face parte din activitatile proiectului ID:WOOD, ”Clustering knowledge, Innovation and Design in the SEE WOOD sector”, finantat prin Programul de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei si implementat la nivelul Regiunii Centru de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. Obiectivul principal al proiectului il constituie promovarea si sprijinirea competitivitatii IMM-urilor in sectorul prelucrarii lemnului in spatiul Sud Est European. Agenda evenimentului include prezentari si interventii legate de: Rolul esential al Clust...