Acum trei ani, dacă am fi tastat în bara de căutare a motorului Google "comuna Bănia" nu am fi aflat mai nimic despre localitatea ascunsă în Valea Almajului - judeţul Caraş Severin. Şi de aceea, unul dintre obiectivele importante ale activităţii Reţelei Electronice a Comunităţii Locale din Bănia a fost acela de a face vizibilă în mediul virtual această comunitate. De-a lungul celor trei ani de activitate, managerul Liliana Albu şi administratorul Marius Șușară s-au străduit şi au reuşit să creeze un profil online impresionant pentru o comună cu doar 1.325 de locuitori.
Prima activitate de promovare, comună de altfel tuturor comunităţilor din proiectul „Economia bazată pe Cunoaştere”, a fost completarea informaţiilor despre Bănia pe portalul eComunitate (www.ecomunitate.ro/bania). ”Faptul că toate aceste informații sunt traduse şi în limba engleză a fost util în mai multe rânduri, spre exemplu pentru căutarea unor parteneri din străinătate pentru proiecte Comenius”, a declarat Liliana Albu.
Tradiţii, obiceiuri şi cursuri online
Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Marius Șușară, administratorul RECL, şi-a dorit să pună la un loc materiale multimedia care să surprindă, în sunete şi mişcare, tradiţiile deosebite ale comunităţii. Aşa s-a născut http://sites.google.com/site/comunabania/ - primul rezultat la o căutare cu motorul Google. Evident, pe lângă istoricul localităţii şi prezentarea instituţiilor locale, nu lipseşte o secțiune de prezentare a proiectului ”Economia bazată pe Cunoaștere”, împreună cu adresa şi contactul Punctului de Acces Public la Informaţii.
De menționat este faptul că de la această secțiune se poate descărca cursul de iniţiere în utilizarea calculatoarelor, de către oricine nu a avut încă şansa unei asemenea pregătiri. ”Este vorba despre același curs pe care l-au urmat peste 5.100 de cursanți din toate cele 255 de comunități EBC, în cadrul sesiunii de instruire desfășurate în cadrul proiectului EBC și intitulate “Instruire de bază în domeniul TIC pentru comunităţi locale – in şcoala si mediul de afaceri”. Pentru că este simplu și ușor de înțeles am postat linkul care duce la acest material și pe pagina comunei Bănia pentru a putea fi descărcat de oricine este interesat”, a declarat Marius Șușară.
„Am început activităţile de promovare online a micii nostre comune având în minte două grupuri ţintă: pe de o parte publicul din afara localităţii, pentru care postez informaţii generale şi încerc să pun în valoare aspectele inedite întâlnite în comunitatea noastră, iar pe de alta, generaţiile tinere originare din comună care, din diverse motive, se află tot mai des la distanţă şi în care vreau să trezesc sentimente de mândrie locală. Restul este tehnologie. Activitatea de bază este filmarea şi editarea materialelor video ce prezintă evenimente locale, activitatea Fanfarei, a Ansamblului Cununiţa, generaţiile şcolii sau muzeul local. La început am filmat şi am postat mai târziu înregistrările editate, dar la ultimele două evenimente am prins curaj să fac şi transmisii online în timp real. În orice caz, materialele video sunt postate pe canalul Youtube şi, în acelaşi timp, disponibile prin metoda „embed” pe site, pe blog şi pe pagina de Facebook. Ca şi impact, pot spune că am primit feedback pozitiv de la tinerii din comună care accesează în mod obişnuit site-urile de socializare. Dar, mai nou, am primit comentarii încurajatoare şi de la persoane mai în vârstă ce s-au familiarizat cu navigarea pe Internet", povesteşte Marius Șușară.
Enciclopedii virtuale, multe fotografii și transmisiuni live online
A urmat crearea unui cont pe www.wikipedia.org, unde sunt postate informaţii sintetice şi pertinente despre comunitate . Dar, pentru că o imagine spune mai mult decât sute de cuvinte, au fost postate fotografii şi pe Google Maps şi serviciul asociat www.panoramio.com. Mai mult, comuna are şi un canal pe www.Youtube.com unde se află un număr de nouă materiale video, ce prezintă muzeul local, tradiţii populare, cum ar fi „Lunea Cornilor”, fotografii cu generaţiile Şcolii din localitate. Toate au adus peste 9.400 de vizualizări, ceea ce înseamnă şi că pagina e atractivă pentru vizitatori, dar şi că „fii satului” sunt cu sufletul acasă, la Bănia.
Pagina de Facebook a comunității
În „era Facebook” nu putea să lipsească o pagină în această reţea de socializare: pagina cu mulţi fani şi numeroase postări. Practic, cu o populaţie de aproximativ 1.300 de locuitori, Bănia are peste 100 de prieteni interesaţi de viaţa comunităţii. Asta înseamnă 7,85% din populaţia locală. „Suntem o comună mică, dar asta nu înseamnă că tinerii de aici sunt rupţi de lumea modernă. În acelaşi timp am realizat că este un lucru deosebit modul în care se păstrează la noi tradiţiile. Aşa am hotărât să îmbinăm trecutul cu modernitatea şi astfel și pe pagina noastră de pe Facebook se regăsesc numeroasele materiale video ce prezintă activitatea Fanfarei locale, a Ansamblului Cununiţa, generaţiile şcolii sau muzeul local”, spune administratorul RECL.
Pagina mai prezintă vizitatorilor fotografii de la târgurile organizare în localitate și tot de aici vizitatorii află care sunt următoarele evenimente sau cum au decurs cele organizate până acum, precum serbările de Crăciun sau Ruga satului.
Prezența pe YouTube a comunității
La toate acestea se adaugă şi un canal TV online prin intermediul căruia a fost transmis live Festivalul Văii Almajului: http://www.justin.tv/comunabania. ”În anul 2010 a fost organizat în comuna noastră Festivalul Văii Almajului și am dorit să facem în așa fel încât această manifestare să poată fi urmărită și pe internet. Astfel am făcut un cont pe JustinTv (http://ro.justin.tv/comunabania) unde am transmis live evenimentul. Până în prezent contul comunei de pe JustinTv a avut 3.763 de vizualizări. De asemenea, am o bună colaborare cu domnul Cătălin Simion care a înființat site-ul Valea Almajului (http://valea-almajului.ro/) și în viitor am dori să montăm o cameră care să transmită imagini live pe internet din localitatea noastră”, a adăugat administratorul RECL Bănia.
« ”Nu ne-am propus în mod special să atragem turişti sau investitori, pentru asta sunt alte mijloace de promovare specializate, dar faptul că suntem bine reprezentaţi online contribuie categoric la crearea unui brand al comunei Bănia şi al Văii Almajului în general” », Marius Șușară, administrator RECL Bănia.
Trebuie menționat faptul că tot mai multe comunităţi cuprinse în proiectul „Economia bazată pe Cunoaştere” şi-au creat pagini de prezentare a localităţilor în mediul online, în special pe Facebook, iar Punctele de Acces Public la Informaţie le oferă vizitatorilor virtuali diverse informaţii despre comunitate, obiceiuri, administraţie, oportunităţi de afaceri sau diferite evenimente.
De exemplu, în zona Banatului, campioni absoluţi în ceea ce priveşte numărul de prieteni ai paginii din reţeaua de socializare Facebook este localitatea Jimbolia. În luna februarie, numărul prietenilor virtuali ai acestui oraș depăşea cifra de 540. Pagina le oferă vizitatorilor informaţii şi fotografii despre Jimbolia de altă dată, lebedele de la Balta Albastră, zilele Jimboliei, licitaţii publice, competiţii sportive sau detalii despre sărbătorile şi obiceiuri locale.
Celebra petiţie de salvare a Mocăniţei i-a determinat pe mulţi să caute pe internet informaţii despre localităţile pe care celebrul tren cu aburi le leagă de sute de ani. Paginile realizate de personalul RECL pentru Anina şi Oraviţa le-au oferit tututor acestora nu numai datele necesare, ci şi motive suficiente de a vizita aceste locuri.
Recaşul este localitatea cu cele mai multe informaţii actualizate pe Facebook. Pagina localităţii e plină de fotografii şi informaţii despre evenimentele din localitate, dar şi de întrebări ale celor care vizitează virtual oraşul.
Totodată, pe paginile celei mai mari reţele de socializare pot fi găsite informaţii despre activităţi desfăşurate de centrele PAPI din Diosig şi Chișlaz din Bihor, Halmeu din Satu Mare şi Suatu din Cluj.
Şi în cealaltă parte a țării, la Jijila, în județul Tulcea, personalul RECL, împreună cu funcţionarii primăriei, au realizat site-ul web al localităţii, prin intermediul căruia potenţialul turistic al comunei este promovat şi el intens prin intermediul paginii web a comunităţii locale, utilizând totodată oportunităţile de care beneficiază comuna prin includerea ei în familia „eComunitate”.

Comentarii
Trimiteți un comentariu