Treceți la conținutul principal

Târgu-Jiu: Staţiunea Horticolă din Drăgoieni, modernizată de către UCB cu fonduri europene

Universitatea Constantin Brâncuşi (UCB) din Târgu-Jiu va prelua Staţiunea de Cercetare Horticolă din cartierul Drăgoieni. Reprezentanţii instituţiei de învăţământ îşi propun să dezvolte zona agricolă, cu ajutorul unor bani europeni şi chiar să amenajeze o grădină botanică.

Pentru preluarea domeniului agricol, reprezentanţii unităţii de învăţământ superior va iniţia un proiect în acest sens, pe care îl va trimite către Ministerul de Resort. Studenţii care sunt înscrişi la Facultatea de Inginerie şi Protecţia Mediului sau la Facultatea de Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor vor avea posibilitatea să efectueze stagii de practică în staţiune. Conducerea UCB are în plan amenajarea unei grădini botanice, cu o gamă diversificată de specii dendrologice şi forestiere specifice zonei. Mai mult decât atât, în zonă va fi cultivată viţă de vie nobilă pe o suprafaţă de 20 de hectare, iar Crama staţiunii va fi revitalizată în vederea obţinerii vinurilor tradiţionale gorjeneşti. Toate acestea se vor duce la bun sfârşit prin diferite programe subvenţionate de Uniunea Europeană. Adrian Gorun, rectorul universităţii, are în vedere modernizarea atelierului mecanic, înfiinţarea une şcoli de horticultori şi şoferi.

sursa

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE

Program Operational:  Programul Operational Regional Axa Prioritara:  Dezvoltarea durabila si promovarea turismului Domeniul Major de Interventie:  Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare Operatiunea indicativa:  Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii produselor turistice Titlul:  PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE Numele beneficiarului:  Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural - ANTREC - filiala Brasov din BRAN, jud. BRASOV

Şomerii Nokia primesc 500 de euro

Şomerii Nokia de la fabrica de la Jucu vor primi 500 de euro din fonduri europene, dacă îşi gasesc un loc de muncă într-un alt oraş decât cel de reşedinţă. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJPFM) Cluj, Daniel Don, a declarat pentru că, pe lângă cei 200 de euro pentru interviu, angajaţii disponibilizaţi de Nokia în judeţul Cluj vor putea beneficia de un ajutor financiar, în cazul în care îşi vor gasi un job într-un alt oraş. "Am propus oficialilor UE alocarea unei sume pentru mobilitate. În principiu, un şomer de la Nokia care îşi găseşte de lucru într-un alt oraş decât cel de reşedinţă primeşte câte 500 de euro, pentru a avea banii necesari mutării şi stabilirii în noua localitate. Din aceşti bani poate plati transportul şi aranjarea noii sale locuinţe", a explicat Daniel Don. Uniunea Europeană a alocat un buget de 5 milioane de euro pentru proiectul de reintegrare în muncă a persoanelor disponibilizate de Nokia la fabrica de la Jucu. Banii provi...

ADR Centru – Invitatie la evenimentul „Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD”c

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, invita companiile, institutiile si organizatiile cu activitate in industria lemnului la evenimentul “Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD” ce va avea loc la Alba Iulia, in sala de conferinte a Hotelului Parc, Str. Primaverii nr. 4, in data de 11 decembie 2014, incepand cu ora 11.30. Evenimentul face parte din activitatile proiectului ID:WOOD, ”Clustering knowledge, Innovation and Design in the SEE WOOD sector”, finantat prin Programul de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei si implementat la nivelul Regiunii Centru de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. Obiectivul principal al proiectului il constituie promovarea si sprijinirea competitivitatii IMM-urilor in sectorul prelucrarii lemnului in spatiul Sud Est European. Agenda evenimentului include prezentari si interventii legate de: Rolul esential al Clust...