Echipa Punctului de Acces Public la Internet din Iara a găsit o nouă modalitate de a furniza servicii comunităţii locale. Astfel, această echipă a organizat un curs de iniţiere în utilizarea calculatorului, destinat cu precădere persoanelor care locuiesc în comună.
Formatorul care a susţinut cursul este chiar managerul Reţelei Electronice a Comunităţii Locale (RECL) Iara, Ioan Macavei. El spune că acest curs a fost rezultatul unui parteneriat semnat cu Centrul de Informatică al Institutului Minier din Cluj. Acesta a câştigat un proiect finanţat prin intermediul Fondului Social European – Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, cu titlul ”Fă parte dintr-un sat european”, în calitate de solicitant principal. Centrul de Informatică a încheiat un parteneriat cu Punctul de Acces Public la Internet (PAPI) din Iara, parteneriat care presupune instruirea unui număr cât mai mare de persoane, în aşa fel încât absolvenţii să fie capabili să utilizeze fără probleme calculatorul şi celelalte echipamente din domeniul tehnologiei informaţiei. Colaborarea va funcţiona trei ani, pe întreaga durată de derulare a proiectului, care, de altfel, este şi perioada maximă de finanţare a programelor europene prin intermediul Fondului Social European.
”Acest tip de proiecte demonstrează clar faptul că Reţeaua Electronică a Comunităţii Locale din Iara a început să furnizeze oamenilor servicii cu valoare adăugată mare. Este, de fapt, calea către sustenabilitatea acestei reţele”, arată managerul PAPI Iara, Ioan Macavei.
Acesta a obţinut diploma de formator în cadrul unui proiect Conect, finanţat, prin programul guvernamental ”Economia bazată pe Cunoaştere”. La prima ediţie a cursului de iniţiere în utilizarea calculatorului au participat 12 persoane.
Servicii apreciate
Membrii comunităţii locale sunt mulţumiţi de ideea managerului PAPI şi de modul în care ea a fost pusă în practică. ”La cursuri a participat unchiul meu. Până acum, el nu ştia nici măcar să deschidă calculatorul şi nu înţelegea foarte bine beneficiile pe care le presupune utilizarea noilor tehnologii. De exemplu, credea că pierdem timpul atunci când stăteam pe Internet. Însă a început să înţeleagă faptul că este vorba de un lucru bun atunci când am instalat Skype pentru a comunica gratuit cu sora sa, care este plecată la muncă în Spania. Până atunci, unchiul meu cheltuia sume serioase pentru convorbirile telefonice. Când a văzut că poate să vorbească gratuit cu rudele plecate la muncă, ba, mai mult, prin intermediul aplicaţiilor oferite de Yahoo Messenger!, poate să şi vizualizeze persoanele cu care stă de vorbă, a decis să meargă la curs”, spune Andrei Pop, un tânăr din Iara.
El a adăugat că, la început, a fost amuzat de ambiţia unchiului său, însă, treptat, şi-a dat seama că dorinţa de a învăţa este un lucru demn de respect. Cursanţii au început prin a studia utilizarea unor programe de bază, de la modul corect de pornire şi de închidere a programului Windows până la folosirea editorilor de text, cum ar fi programele din gama Office. A urmat folosirea programelor de comunicare electronică, de la browserele de Internet, la programele de tip messenger, dar şi la cele care permit transmiterea de voce. Un lucru interesant este acela că toţi cursanţii, fără excepţie, vor să investească în viitorul apropiat, în cumpărarea unui calculator sau în upgradarea computerelor pe care le deţine familia din care fac parte.
Abilităţi de comunicare în mediul rural
Obiectivul proiectului “Fă parte dintr-un sat European!” îl constituie îmbunătăţirea calităţii resurselor umane din zonele rurale, prin furnizarea unor programe de formare profesională în scopul îmbunătăţirii abilităţilor privind utilizarea tehnologiei informaţiei. De altfel, dobândirea abilităţilor de utilizare a calculatorului şi a Internetului pentru persoanele din mediul rural este un element important în reinserţia acestora pe piaţa forţei de muncă, în contextul creşterii continue a gradului de tehnologizare. În aceste condi]ii, infrastructura TIC instalată prin proiectul EBC a fost intens solicitată şi utilizată în toate părţile ţării, pentru derularea unor astfel de programe, PAPI devenind puncte centrale pentru desfăşurarea cursurilor IT pentru toate comunele şi localităţile învecinate, nu numai pentru populaţia locală. De exemplu, şi PAPI Sânpaul (jud. Cluj) a demarat la finalul lui 2010 un curs de utilizare a calculatorului, în cadrul parteneriatului cu Centrul de Informatică Minieră SA Cluj, care s-a desfăşurat tot prin proiectul „Fă parte dintr-un sat european”.
Aceste cursuri vin în completarea celor organizate şi susţinute chiar de personalul RECL, în majoritatea comunităţilor EBC. În ceea ce priveşte posibilitatea de organizare a cursurilor acreditate, numărul centrelor PAPI acreditate CNFPA, prin programul EBC de instruire în domeniul utilizării calculatorului şi tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor cu aplicare în şcoală şi afaceri, a ajuns la 28 de unităţi, iar altele sunt în continuare în curs de certificare. Toate se adresează şi locuitorilor din comunele sau oraşele vecine. Diplomele vor fi acreditate CNFPA, în condiţiile în care personalul RECL a obţinut statutul de formatori acreditaţi.

Comentarii
Trimiteți un comentariu