Treceți la conținutul principal

Ambulatoriile Spitalului Judeţean Timişoara şi al celui de Boli Cronice Sebiş, modernizate cu finanţări europene Regio-POR

Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Judeţean Timişoara şi cel al Spitalului de Boli Cronice din Sebiş vor beneficia de lucrări de modernizare şi de reabilitare, după ce, marţi, au fost semnate contractele de finanţare dintre Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Vest şi beneficiari, finanţările fiind asigurate din fonduri europene prin programul Regio-POR.

 Ambulatoriile Spitalului Judeţean Timişoara şi al celui de Boli Cronice Sebiş, modernizate cu finanţări europene Regio-POR

Proiectul pentru modernizarea Ambulatoriului Spitalului Judeţean Timişoara are o valoare totală de 56,36 milioane de lei, din care cota nerambursabilă ajunge la aproape 42 milioane de lei şi va presupune modernizarea şi dotarea cu echipamente medicale a secţiilor din cadrul acestuia, dar care sunt amplasate în mai multe locaţii (Ambulatoriul Spitalului Judeţean, Ambulator Clinica de Chirurgie Plastică de la Casa Austria, Ambulatoriul Clinicii de Ortopedie şi Traumatologie, Ambulatoriile Pediatrie, ORL (copii şi adulţi) şi Obstetrică/Ginecologie din cadrul Clinicii Bega). „Aceste lucrări vor permite creşterea cu 30% a numărului de pacienţi prin sporirea capacităţii de furnizare a serviciilor ambulatoriului, ca o consecinţă a reducerii timpului necesar de analiză per pacient”, a explicat Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, instituţie în subordinea căreia se află Spitalul Judeţean Timişoara. Graţie aceluiaşi program, va creşte gama investigaţiilor medicale cu 15%, concomitent cu scăderea costului per pacient cu 10%, dar şi scăderea cu 15% a numărului pacienţilor internaţi şi cu acelaşi procent a redirecţionărilor spre alte unităţi sanitare. Aici se doreşte ca 21 de departamente să fie modernizate cu echipamente şi aparatură de ultimă generaţie, vor fi achiziţionate 228 de echipamente medicale, trei dintre ele fiind unive în zona de vest a ţării (elastofag, pentru explorări gastroenterologice, un computer tomograf pentru neurochirurgie, şi un RMN Tesla pentru radiologie şi imagistică). Durata de implementare este de 11 luni de la semnarea contractului.
La Spitalul de Boli Cronice Sebiş se va derula un proiect de reabilitare, dezvoltare şi modernizare a ambulatoriului, în valoare totală de 2,3 milioane de lei, din care 1,68 de milioane de lei este cota nerambursabilă. Aici se vor efectua lucrări care vor duce la creşterea accesului la o infrastructură de sănătate modernă, îmbunătăţindu-se substanţial calitatea actului medical şi a condiţiilor de investigaţie medicală, prin modernizarea echipamentelor medicale de specialitate şi a mobilierului specific din cinci cabinete de specialitate. „Printre obiectivele urmărite se au în vedere lărgirea gamei de servicii medicale în ambulatoriu prin înfiinţarea de noi secţii, creşterea accesului la servicii medicale moderne, scăderea numărului de pacienţi redirecţionaţi şi creşterea cererii de servicii medicale, ca urmare a dotării cu aparatură medicală nouă”, a punctat Sorin Maxim, directorul ADR Vest. Aici vor ajunge 18 echipamente medicale, de care vor beneficia zilnic circa 27 de pacienţi. Perioada de implementare este de 10 luni.
Tot marţi a fost semnat şi contractul de finanţare pentru Creşterea eficienţei energetice a unui bloc din Deva, în valoare de 1,722 milioane de lei, cota nerambursabilă fiind de aproape 1 milion de lei. Un număr de 91 de apartamente vor fi reabilitate termic, având un consum energetic pentru încălzire redus cu 61,19%. Perioada de implementare este de 12 luni.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE

Program Operational:  Programul Operational Regional Axa Prioritara:  Dezvoltarea durabila si promovarea turismului Domeniul Major de Interventie:  Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare Operatiunea indicativa:  Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii produselor turistice Titlul:  PROVAL 2010 - VALORI TURISTICE RURALE, EFICIENTA PRIN PROMOVARE Numele beneficiarului:  Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural - ANTREC - filiala Brasov din BRAN, jud. BRASOV

Şomerii Nokia primesc 500 de euro

Şomerii Nokia de la fabrica de la Jucu vor primi 500 de euro din fonduri europene, dacă îşi gasesc un loc de muncă într-un alt oraş decât cel de reşedinţă. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJPFM) Cluj, Daniel Don, a declarat pentru că, pe lângă cei 200 de euro pentru interviu, angajaţii disponibilizaţi de Nokia în judeţul Cluj vor putea beneficia de un ajutor financiar, în cazul în care îşi vor gasi un job într-un alt oraş. "Am propus oficialilor UE alocarea unei sume pentru mobilitate. În principiu, un şomer de la Nokia care îşi găseşte de lucru într-un alt oraş decât cel de reşedinţă primeşte câte 500 de euro, pentru a avea banii necesari mutării şi stabilirii în noua localitate. Din aceşti bani poate plati transportul şi aranjarea noii sale locuinţe", a explicat Daniel Don. Uniunea Europeană a alocat un buget de 5 milioane de euro pentru proiectul de reintegrare în muncă a persoanelor disponibilizate de Nokia la fabrica de la Jucu. Banii provi...

ADR Centru – Invitatie la evenimentul „Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD”c

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, invita companiile, institutiile si organizatiile cu activitate in industria lemnului la evenimentul “Solutii si modele de bune practici pentru imbunatatirea competitivitatii IMM-urilor din industria lemnului - Contributia proiectului ID:WOOD” ce va avea loc la Alba Iulia, in sala de conferinte a Hotelului Parc, Str. Primaverii nr. 4, in data de 11 decembie 2014, incepand cu ora 11.30. Evenimentul face parte din activitatile proiectului ID:WOOD, ”Clustering knowledge, Innovation and Design in the SEE WOOD sector”, finantat prin Programul de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei si implementat la nivelul Regiunii Centru de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. Obiectivul principal al proiectului il constituie promovarea si sprijinirea competitivitatii IMM-urilor in sectorul prelucrarii lemnului in spatiul Sud Est European. Agenda evenimentului include prezentari si interventii legate de: Rolul esential al Clust...